fara titlu

Acest mesaj l-am scris ieri, dar nu m-am incumetat sa il public, caci imi dau seama ca o parte din cei ce il vor citii, nu vor intelege. Aseara l-am dat Andreei sa il citeasca, si tot aseara am vorbit cu Fil despre ce am scris mai jos. Acum il pot publica cu inima usoara. Iar in plus am sa adaug cateva lamuriri, pentru a incerca sa ma fac inteleasa.

4 Aprilie 2005
Sunt 3 zile in care nu se vorbeste despre altceva decat Papa.
O tristeta apasatoare .....
Mai mult decat moartea lui (care pentru mine e un eveniment normal, si care pentru o persoana ca el, care suferea de mai multe boli, o vad ca o eliberare), m-au impresionat miile de persoane ce l-au vegheat si care acum il plang. Mesajele de la tinerii care au simtit ca au pierdut un parinte, au scurs toata ziua pe ecranele televizorului.
Tot ce imi doresc acum, e ca invatamintele lui, si munca lui sa nu fie ingropate o data cu el. Caci lumea e facuta asa. Sufera un pic, dar pe urma uita. Viata frenetica te face sa te gandesti la altele.
NU trebuie sa uitam sa IUBIM! DRAGOSTEA pentru Dumnezeu, pentru oameni in general....el a incercata se ne inspire acest sentiment........S-a luptat mult pentru pace, dar nu a reusit sa atinga coardele cui trebuia, din pacate!
Lumea trebuie sa inteleaga, ca avem nevoie sa fim uniti, si ca avem nevoie mai mult de cat oricand de CREDINTA! AVEM NEVOIE SA CREDEM IN DUMNEZEU!
Eu nu sunt clasica, credincioasa, dar pentru binele omeniri, trebuie sa credem!
Ieri am vazut la televizor, viata sorei Tereza din Calcuta, viata Matiei Magdalenei, a Sf. Mariei, si a Parintelui Pio (Padre Pio)......o singuratate teribila a pus coplesire pe mine. Asa ca am iesit sa fac un tur in parc.....si m-am gandit mult.
Am inteles cateva lucruri importate. Am inteles ce vreau sa fac in viata, si am inteles ce nu vreau sa fac!
Ce nu vreau sa fac? Pai nu ma intereseaza deloc sa am o cariera, si nici terminarea facultatii nu mai este o prioritate. Si am inteles ca ideea clasica de familie nu ma incata. Nu vreau sa ma casatoresc si sa fac copii.
Eu nu sunt ceea ce se spune "o persoana normala".Viata mea de pana acum (mai mult sau mai putin aventuroasa), alegerile facute...... Nu am avut o viata normala, si nu vreau sa incep acum. Am un drum lung de parcurs, si voi face tot ce pot pentru al parcurge.
Multi ma intreaba ce am sa fac dupa.......Dupa ce, dupa scoala, dupa Fil...? Dupa cum vad eu viata, nu prea exista un adevarat "dupa", caci nu stiu ce va fii maine, daca voi mai fii maine. Pentru a nu da prea multe explicatii, am raspuns intotdeaunca ca nu stiu, ca poate ma intorc acasa. Dar acum stiu ca nu e adevarat ce spuneam. Nu te poti intoarce inapoi, nu cand ai caracterul meu.
Cate zile voi avea, eu trebuie sa cunosc, sa invat. Dar nu vreau sa invat ceea ce un profesor prost platit, se chinuie sa faca. Vreau sa cunosc si sa incerc sa inteleg traditiile altora, vreau sa cunosc, sa ajut animalele.
Viata e prea scurta pentru a ma multumii doar cu un weekend de "libertate". Vreau sa ajung sa imi lipsesca canapeaua si televizorul (de care am fost intotdeuana dipendenta).
Sunt satula sa invidiez pe cei care pot calatorii, care pot vedea rasaritul soarelui in Japonia sau apusul pe marele ghietar argentinian Perito Moreno. Vreau si eu! Si singura, sa cu Fil, intr-un fel sau altul...trebuie sa treusesc!
Nu ma astep sa intelegeti ce vreau sa spun, am fost tentata se sa nu va impartasesc acest gand foarte intim.....


5 Aprilie 2005
Sa o luam cu inceputul.
Cineva "mi-a spus" ca ...e normal, eu nu ma refeream la aspectele negative ale religiei catolice (care sunt nenumarate) ci doar la el ca persoana....
Dar sa trecem peste.
Iubirea...mai ales pentru semeni tai....Asta da, o chestie dificila. De ce? Pai, cum bine spune Andrea "La noi in Romania oamanii sunt f rai. Chiar si cei mai buni prieteni sunt rai."
Of of of, din pacate asta o stiam deja. Dar lumea e rea peste tot, chiar si aici in Italia, unde "au de toate". Am incercat de multe ori sa justific rautatea romanilor (caci a italianilor e injustificata...prea multa bunastare e aici), dar nu cred ca se mai poate, sau.......
Oricum, stiam ca partea cu "iubirea" e cea mai grea de realizat. Mai ales cu iubirea intre oameni. Oameni sunt rai, iar eu sunt printre primii. Mai ales ca sunt destul de asociala...dar vreau sa incerc sa ma schimb, macar un pic. Nu zic sa intindem mereu si celalat obraz, dar POATE, DACA NOI NE SCHIMBAM, SI INCEPEM SA FACEM CATE UN PIC DE BINE, POATE SI ALTI NE VOR URMA . E greu si stiu ca e aproape irealizabil, dar macar pentru un pic, vrea sa nu mai fiu asa de realista, ci sa incerc sa fiu mai optimista!
Ce urmeaza?...Banii pentru a vedea lumea?
Aici e un pic mai complicat. De ce? Pentru ca marea majoritate (incusiv eu si Fil) am fost crescuti ca gandul ca trebuie sa stangi pentru "zile nere".
Ei bine, daca reusesc sa pun ceva deopartem vreau sa o fac nu pentru zile negre ci pentru a pleca mai departe. Iar unde voi poposi, nu vreau sa fac o viata de turist. Vreau sa muncesc pentru a avea alti bani si a putea merge mai departe (ma repet, dar ...imi place). Iar aici intra partea cea mai grea. Faptul ca eu sunt romanca, o sa imi puna multe piedici la intrarea in unele tari. Dar avand in vedere, ca nu vreau sa plec maine dimineata, ci intr-un viitor mai mult sau mai putin departat, voi studia problema la momentul oportun.
Mai e de zis, ca, din fercire pentru mine, si Fil a inceput sa vada viata ca mine, deci am ajuns la concluzia, ca daca intr-o zi, firma lui va trebui sa inchida, vom pleca amandoi.....unde om vedea cu ochii!
Mai trebuie sa clarific ceva?