Desi inceputul a fost un dezastru total, caci mi-am dat seama ca am doua piciare stangi si sunt o bucata de lemn (care mai degraba se rupe decat sa se indoaie), incet, incet am inceput sa tin si eu ritmul cat de cat cu lumea.
In aceasta poza eu sunt cea din mijloc, cu tricoul cu maneci scurte si cu scris.
Aici cred ca ma vad mai bine. Eu sunt aia cu ochelari. Cel din spatele meu e profu', dar ca e cam gay (pacat de el ca tare dragut mai e).Si acum vine marea durere. Sambata am avut o alta lectie, dar avand in vedere ca eu bausem cam jumatate de sticla da vin, l-am rugat pe jumatatea sa ma duca cu masinuta pana la locul faptei. Lectia durand doar o ora si nu avea nici un sens sa ma lase acolo si sa plece, asa ca s-a pus cuminte intr-un colt si ne-a facut poze.
Va intrebati care e durerea...pai se pare ca urechea musicala am uitat-o pe undeva prin Romania si pana si jumatatea si-a data seama (care e un afon de zile mari).
Cum de m-am ramolit in halul asta?
Acum stau si ma intreb daca merita sa investesc banutii in nebunia asta. E frumos, ca petreci o ora dand din aripi si di craci ca un peste pe nisip....dar este doar o ora pe saptamana (vineri seara cand capacitatea de a invata ceva e pe undeva sub zero).
Am sa incerc sa rezist, dar la spectacolul din luna mai, eu nu voi partecipa (daca nu se intampla un miracol intre timp).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu