care pe care

Nu stiu ce sa mai scriu. Pe zi ce trece, cu cat cunosc mai bine pe italieni, cu atat imi sunt mai antipatici. Si gafele facute de ei, modul lor de a apreta doar trei lucruri in viata : banii, macarea/bautura si femeile, toate aste nu mai reprezinta un motiv destul de importatnt pentru a ma oprii in fata calculatorului.
Of , of , Italia, unde lumea crede ca umbla caini cu covrig in coada. Dar, daca stau sa ma gandesc, in orase ca Milano sau Roma, cainii chiar merg „cu covrigi in coada” . Adica sunt asa de multe magazine cu articole de imbracaminte pentru cani, unde se gasesc chiar de toate, de la simplul „pardesiu” , pana la ciorapei, fustize, ochielari, sepcute, care mai de care mai colorate si mai scumpe, chiar foarte scumpe!
Italia, tara tuturor posibilitatilor. Ei bine da...aici poti omora pe cineva si poti „scapa” doar cu cativa ani de inchisoare. Aici, unde cu cat furi mai mult cu atat politia nu se mai apropie de tine. Aici, unde daca ai o bucata de pamant pe care esti in grad sa o muncesti din zori si pana seara... faci miliarde, dar uiti sa inveti sa vorbesti. Si ce daca uiti sa inveti sa vorbesti...important e sa ai bani, daca ai bani, lumea iti uita defectele, si poti face tot (sau aproape tot) ce iti trece prin cap.
Aici, unde toata lumea merge la biserica, dar nu au frica de Dumnezeu.
Mersul la biserica....un subiect care pe mine ma fascinat de cand am ajuns aici. Prima biserica in care am intrat, m-a lasat cu gura deschisa, dar nu de frumusete! Era o biserica „moderna” cu o arhitectura noua...dar cand am intrat innauntru, un val de aer inghetat ma izbit in fata. Peretii goi si reci ca un mormant, iar printre banci .... mormane de haine de blana, parfumuri mai mult sau mai putin scumpe. Si atunci m-am intrebat: „dar unde sunt bisericile pentru care italieni sunt faimosi in toata lumea?”
Era duminca, de Florii....dar din pacate nu am putut apreta slujba facuta de preot. Nu pentru ca nu as fi inteles ce spunea, doar ca cuvintele lui ma atingeau inauntru. Practic pe o ureche intrau si pe alta useau. Mi se parea mult mai interesant sa observ lumea din jurul meu. Femeile din acest mic orasel de tara, care faceau de toate ca sa nu para „de la tara” dar singurul rezultat era ca un pumn intr-un ochi. Iar barbatii....mare majoritatii lor, cu capetele plecate de obosela. Slujba se temina ca schimbul unui semn de pace (trebuie sa dai mana cu cine iti sta imprejur) si atunci toti incearca sa se uite cat mai lung la cea care isi face semnul crucii invers (adica eu).
Din fericire am reusit sa vad si cate o biserica „ca in carti”, dar pentru asta a trebuit sa merg la Venetia!
O, Venetia! Superb oras! Sigurul defect erau oamenii, care au un fel al lor de a fii ratisti. Dar nu vreau sa intru in detalii, caci nu vreau sa imi stric impresia buna despre aceasta „minune” a omului.
Noroc ca nu aveam ce sa scriu......... ha ha ha ha

Avum am sa va esplic un pic si titlul:
Ei vorbesc mereu rau de noi, chiar daca nu ne cunosc.....eu, vorbesc doar despre ce vad in jurul meu. Doar ca pana acum multe lucruri bune nu am vazut.........